●●20 de ani au trecut de la revoluţie. 20 de ani în care nici acum nu s-au găsit, poate nu se vrea să se găsească, vinovaţii pentru uciderea celor peste 940 de persoane, care s-au jertfit. Peste 5 ani se vor împlini 25 de ani. Foarte probabil, atunci faptele se vor prescrie. Şi, cu o probabilitate ridicată, asta se doreşte. Printre cei anchetaţi sunt şi Stănculescu, Măgureanu şi Ion Iliescu, bolşevicul. Menţionez că eu am o admiraţie pentru diplomatul Iliescu post-revoluţie. Însă, asta nu mă opreşte să mă alătur celor care scriu despre cum se tărăgănează dosarul, trecut din mâinile magistraţilor militari în cele civile, în speţă a procurorului Sutiman. Declaraţia dată, în februarie curent, la parchetul general de fostul preşedinte, se întinde pe 14 pagini. Cele 14 pagini conţin poveşti şi arată că bolşevicul nu a avut parte de întrebări incomode, lucru revoltător din care se poate înţelege că această anchetă se face de văzul europenilor. Mai jos, se redă câteva fragmente din această declaraţie a actualului preşedinte de onoare al social-democraţilor.
“Încercările unora de a plana răspunderea
pentru diversiunea teroristă pe seama noii structuri de putere care s-a înfiripat în noaptea de 22 decembrie … au fost şi sunt expresia unei acţiuni politice urmărind discreditarea noii puteri provizorii … singura structură coerentă, cu autoritate de stat, a fost Armata, pe care s-a şi sprijinit în acele zile noua putere de stat, nestructurată încă! … Eram director la editura Tehnică …fiind urmărit zi şi noapte de trei Dacii până în dimineaţa zilei de 22 decembrie când maşinile au dispărut … în momentul în care s-a anunţat fuga lui Ceauşescu am plecat spre televiziune. Mulţi m-au recunoscut şi m-au îndrumat spre Studioul 4, unde era un fel de tribună perpetuă … simţeam pericolul vidului de putere şi al posibilei degenerări spre o stare de anarhie, de aceea în cuvântul meu am făcut apel la nevoia de organizare. Spontan mi-a venit ideea să fac apel la cei care doresc să se organizeze în acest efort colectiv să ne întâlnim la sediul CC …”, spune Iliescu în declaraţia sa, după care continuă cum a ajuns să fie el cel care preia frâiele. “Am fost îndrumat spre biroul lui Ceauşescu şi de acolo în balconul care devenise tribună publică. Masa de oameni m-a privit cu simpatie”.
S-a dorit moartea sa,
reiese din declaraţie. Mai mult chiar, acesta susţine că înainte să redea pulimii un comunicat s-a tras şi: “ne-am aruncat la podea, geamurile sparte au căzut peste noi, eu m-am rănit la o mână şi la genunchi, un geam căzut peste mine … provocându-mi o zgârietură la omoplat … cine trăgea şi de ce? … posibile grupuri ale lui Ceauşescu, special instruite … Suspiciunea noastră s-a îndreptat … spre structurile Securităţii … am fost cu toţii de acord cu măsura de a trece Securitatea şi MAI sub controlul armatei … s-a ridicat problema necesităţii organizării procesului soţilor Ceauşescu, în aceste condiţii grupul restrâns din CFSN … a luat în noaptea de 23 spre 24 decembrie decizia organizării procesului la Târgovişte”.
Stănculescu a fost responsabil
de organizarea procesului liderilor comunişti, inclusiv şi cu logistica. Generalul Stănculescu s-a ocupat şi de numirea procurorului, judecătorului şi avocaţilor care au făcut parte din proces. Cel puţin asta reiese din poveştile scrise de nea’ Nelu în sălile parchetului. De astfel, acesta specifică şi că martori au fost din partea CFSN desemnaţii Măgure-anu, Gelul Voican Voiculescu.
Putoarea de Nicolaescu – mare regizor
şi la asasinarea Ceauşeştilor în sensul că s-a ocupat de filmarea evenimentelor, potrivit celor scrise de soţul lui doamna Nina în declaraţie; aceeaşi putoare de Sergiu Nicolaescu prelucrând caseta încât să nu se vadă chipurilor celor prezenţi la proces. Adică caseta aia care a fost văzută de toţi, aia în care ni se arată cum după un proces incorect şi ilegal Ceauşeştii sunt asasinaţi. Care ne-a bucurat sufletele ponegrite şi sătule de comunism pe pâine.
Ce importanţă mai are cine e de vină?,
vă puteţi întreba. Pentru mine e un material de presă, pentru alţii e un semn de susţinere. Pentru victimele şi rudele eroilor morţi la revoluţie înseamnă mult mai mult. Aceştia merită un răspuns mai mult decât oricare dintre noi. Că să îşi dea seama dacă a meritat sau nu! Că dacă o luăm după evoluţia democraţiei şi cum am ajuns, parcă nu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu